CJA Iasi: Pregatirea arbitrilor pentru startul sezonului!

Cum precizam anterior, una din cele mai placute surprize a fost numirea unui tanar la conducerea comisiei judetene a arbitrilor ieseni, in persoana centralului Vlad Ciobanu, unul din putinii arbitri care poate tine fraiele unor derby-uri din judet.

In data de 27 iulie a avut loc consfatuirea cu observatorii din cadrul ligilor a IV-a si a V-a din campionatul judetean de fotbal Iasi. La sedinta s-au discutat principalele probleme cu care s-au confruntat observatorii in campionatul trecut, au fost prezentate materiale video, iar la sfarsit a fost sustinuta testarea teoretica. De asemenea, le-a fost prezentat si explicat noul format al raportului de observare.

Dupa reunirea observatorilor, pe 28 iulie, arbitrii din lotul judetean au sustinut testarile periodice fizice si teoretice la care acestia sunt supusi de catre Comisia Judeteana de Arbitrii. Probele fizice constau in alergarea a minimum 2700 m in 12 minute (testul Cooper) si alergari de viteza (3×40 m), iar probele teoretice au constat intr-un test format din 10 intrebari din Legile Jocului. De asemenea in cadrul sedintei au fost prezentate materiale video si noul Regulament de Ordine Interioara.

Cum nu toti arbitrii s-au putut prezenta in 28 iulie, CJA Iasi le-a intins o mana de ajutor si acestia pot sustine probele fizice si teoretice pe 11 august, de la ora 7:30 la Stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou.

Din 2 august, antrenamentul si sedinta tehnica a arbitrilor se vor desfasura la Stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou, cu incepere de la ora 17:00.

Din 9 august va intra in vigoare noul Regulament de Ordine Interioara pentru toti arbitrii si arbitrii asistenti (inclusiv arbitrii divizionari) din cadrul Comisiei Judetene de Arbitri, Iasi.

About Sakin