Cupa Romaniei (turul I): Astra Raducaneni – Cetatea Tg. Neamt 2-3!

Primul tur, la nivel national, al Cupei Romaniei a luat startul miercuri, 18 iulie, cu incepere de la ora 17:30. Din cele 42 de partide, in care participa castigatoarele fazelor judetene (42 echipe de Liga IV) si echipele clasate de la locurile 10 in jos in Liga III – sezonul 2011-2012. Cum multe echipe s-au desfiintat pe parcursul sezonului trecut, au fost cateva meciuri in care invingatoarea s-a stiut dinainte, peste 13 meciuri fiind decise prin neprezentarea echipelor de Liga III, acestea fiind desfiintate fie in timpul returului trecut, fie la sfarsitul sezonului.

Astra Raducaneni, castigatoarea Cupei Romaniei – faza judeteana, a primit vizita unei echipe ce a retrogradat din Liga III, Cetatea Tg. Neamt. Daca pana acum o saptamana in urma, acest meci era pus sub semnul intrebarii, atat din partea Raducaneniului, cat si din partea celor de la Cetatea, treburile s-au rezolvat rapid la cele doua echipe, iar meciul a avut loc.

Astra Raducaneni a renuntat la toti jucatorii din afara comunei, bazandu-se in acest sezon doar pe jucatori locali. Majoritatea au fost legitimati in aceasta saptamana, nefiind efectuat nici un antrenament. La Cetatea Tg. Neamt vestile sunt cat de cat bune, acestia depunand cerere pentru a ramane in Liga III, iar cum cateva echipe s-au desfiintat, acestia au primit acceptul pentru a ramane in Seria 1 din Liga III, unde vor fi adversari cu Stiinta Miroslava. La echipa nemteana au evoluat si cativa jucatori ieseni: Ciprian Agapov, Alexandru Stafie, Nica, Lupu, Talpan si Mihaies.

Prima repriza a fost anosta, fazele importante de poarta lipsind de partea gazdelor, iar Cetatea a avut 3-4 ocazii bune, din care au reusit sa marcheze de doua ori, asigurandu-si in mare masura promovarea in faza urmatoare. Cum echipele de Liga III, cam evita sa aiba un parcurs lung in Cupa, pentru a mai face economie, multi dintre suporteri nu se intrebau daca nu am putea asista la o ‘rasturnare spectaculoasa‘ de scor.

Dupa pauza, tot Cetatea a avut ocaziile mai importante si a mai reusit sa marcheze o data, dupa o greseala incredibila in careu, cand un fundas a incercat sa respinga cu calcaiul, o minge pe care ar fi putut-o degaja fara probleme in aut sau corner, si un atacant de la Cetatea a recuperat si a marcat fara probleme.

La 3-0, Tg. Neamt a inceput sa joace la trecerea timpului, iar cand lucrurile pareau ca sunt clare, Astra a reusit sa marcheze un gol, ce parea a fi un cadou al oaspetilor (min. 89). La faza urmatoare, Astra a reusit sa mai marcheze o data (min. 90+1), insa era prea tarziu pentru a reusi egalarea, chiar daca jucatorii de la Cetatea au trimis mingea la centru terenului, de parca ei ar fi avut nevoie de inca un gol.

Victorie meritata pentru Cetatea Tg. Neamt, care insa ar avea nevoie de jucatori pentru a nu suferi ca in sezonul trecut. De partea cealalta, Astra Raducaneni a aratat binisor pe final, insa imi vine greu sa cred ca in actuala formula, acestia vor putea evita retrogradarea, tinand cont ca sezonul urmator de Liga IV va fi format din 16 echipe, din care 3 vor retrograda.

About Sakin