Fotbal in Iasi: Amicale de weekend!

Echipa fanion a judetul Iasi, CSMS va disputa un amical contra vechilor colegi de la FC Botosani. Meciul va avea loc joi, 12 iulie, ora 19:00, pe Stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou. Daca echipa ieseana o cunoastem cu totii, fara prea mari achizitii, la Botosani sunt si cativa ieseni, printre care Mario Schiopu si Paul Tincu.

Cum Liga IV Iasi se apropie de start (5 august), echipele implicate in aceasta competitie au inceput sa organizeze partide amicale, in care sa-si testeze lotul vechi si eventualele noutati.

De remarcat ca la Viitorul Tg. Frumos a fost adus ca antrenor prof. Liviu Petrache, unul dintre cei mai prolifici antrenori de juniori ai Iasului (Noua Generatie), iar Rapidul Dumesti s-a intarit serios, cu cateva achizitii excelente (Pisica si Miron de la Stiinta Miroslava, Popa de la Baltati si Radu Gutu de la Viitorul Tg. Frumos).

Un prim amical va avea loc la Ciurea, intre echipa locala Foresta si cei de la Astra Raducaneni sau de fapt cei care au fost la Raducaneni. Cu mai putin de o saptamana inainte de meciul de Cupa Romaniei, la Raducaneni totul este dezorganizat, nimeni nestiind nimic! Daca pe cei de la Cetatea Tg. Neamtii acuzam” ca sunt in pragul desfiintarii, insa am primit ceva informatii cum ca echipa de acolo ar profita de retragerea celor de la CS Panciu si astfel vor ramane la Liga III, acum tind sa cred ca Astra ar putea sa nu se prezinte la meci sau se vor prezenta cu coada intre picioare…

Comune vecine, Holboca si Bosia vor disputa un amical duminica, urmand ca sa fie stabilit locul si ora disputarii. Astfel, devenite colege de competitie, dupa promovarea celor de la Vointa Bosia, cele doua echipe vor testa jucatorii cu care vor incerca sa obtina rezultate cat mai bune in Liga IV. La Bosia exista zvonul ca antrenor va fi Mishu Dragoi, cel care are grupa de juniori la CSMS Iasi si care a fost antrenorul celor de la Belcesti, atunci cand acestia reveneau spectaculos in clasament. Si la Holboca lucrurile par sa intre in normal, ba chiar exista unele zvonuri ca jucatorii de acolo vor fi recompensati in cazul meciurilor castige, un lucru extrem de rar intalnit la aceasta formatie.

Nu doar echipele de Liga IV incep pregatirele, urmand ca pe Stadionul “Tineretului” (Abator), Helios Tomesti (Liga V – Seria 1) sa joace impotriva celor de la Gloria Romanesti (Liga V – Seria II).

Si cum Seria 1 se anunta una extrem de puternica, Sageata Popricani isi va prezenta lotul cu care va incerca sa obtina promovarea, intr-un duel cu Vointa Bivolari (Liga V – Seria II). Meciul se va disputa duminica, ora 15:00, pe Stadionul “Olimpia” din Popricani.

La Barnova, lucrurile se misca in directia buna, cei de acolo depunand, in aceasta saptamana, actele pentru reafiliere la AJF Iasi, urmand ca in zilele acestea sa se clarifice lucrurile, din punct de vedere organizatoric. Acestia au cautat un amical pentru acest sfarsit de saptamana, insa echipele din zona Iasului, ori si-au planificat deja amicale, ori inca nu s-au reunit.

PS: In cazul in care mai sunt amicale in acest weekend, va rog sa lasati un comentariu cu data, locul si ora disputarii acestora.

About Sakin