Cupa Romaniei [jud. Iasi]: Favoritele se califica in semifinale!

Cupa Romaniei [jud. Iasi] si-a disputat miercuri – 29 mai, cu incepere de la ora 17:00, partidele din cadrul sferturilor de finala.

SIRETUL LESPEZI – RAPID DUMESTI 0-1 (MECI INTRERUPT)

Lespeziul spera sa repete jocurile bune din campionat in fata campioanei Rapid Dumesti, insa totul s-a transformat intr-un fiasco in finalul primei reprize. Centralul a acordat un penalty corect, sutul lui Balanescu a fost respins de Alin Cana pana la Cotovanu, care a reluat spre poarta, mingea fiind deviata de acelasi Cana, insa doar pana la Vizitiu care a impins-o in poarta goala! In acel moment, jucatorii, stafful si spectatorii au luat foc si au sarit la arbitrul asistent Alexandru Baraboi, cerandu-i sa ridice fanionul pentru un presupus offside la Vizitiu! Din informatiile primite de la anumite persoane prezente la meci, se pare ca in invalmaseala, Baraboi s-a impiedicat si a cazut scapand fanionul din mana, iar un jucator sau spectator i-ar fi inapoiat fanionul… in ochi! Neavand cui sa arate cartonas rosu, pentru ca cel care l-a impins pe Baraboi sau cel care i-a dat cu fanionul in ochi putea fi oricare din cei 10-15 oameni stransi in jurul tusierului, centralul partidei a oprit meciul! Oricum tusierul nu ar fi putut continua partida, pentru ca nu poate sa vada cu ochiul in care a fost lovit!

Asadar, Rapid Dumesti va castiga cu 3-0 la masa verde, iar Lespeziul va scapa doar cu o amenda de 200 lei pentru proasta organizare, iar de suspendat vreun jucator ar putea fi vorba, doar daca Baraboi isi va aminti cine l-a lovit! De mentionat ca Lespeziul este recidivista, insa asta va conta mai putin in ochii celor de la AJF Iasi, care ne-au obisnuit sa treaca cu vederea incidentele de la meciuri! Acum nu trebuie ca Lespeziul sa fie dat de exemplu negativ, insa daca as fi in locul celor de la Comisia de arbitri, nu as mai delega nici o brigada la urmatorul meci al celor de la Lespezi!

VIITORUL LUNGANI – AS HOLBOCA 0-3 (0-3)

Holboca le-a predat o lectie de fotbal in prima repriza celor de la Lungani. Postolache a deschis scorul in min. 10, dupa ce a reluat in poarta o centrare in marginea careului mic. In min. 29, Alex Ababei a profitat de o eroare in defensiva gazdelor si a interceptat o minge in fata portii, reusind sa faca 2-0. In min. 44, Bento a dat o pasa excelenta in spatele apararii, Ababei a preluat excelent si a trimis mingea peste portar, stabilind scorul pauzei si cel final, 3-0.

AVANTUL TODIRESTI – VIITORUL TG. FRUMOS 0-4 (0-1)

Dupa o prima repriza echilibrata, in care doar Edi Munteanu a reusit sa marcheze (min. 14), a urmat o repriza secunda in care Tg. Frumos si-a impus jocul si a reusit sa mai marcheze de 3 ori prin capitanul Ovidiu Chelaru, Silvinschi si Timofte.

UNIREA RUGINOASA – FORESTA CIUREA 2-3 (2-2)

Meci foarte spectaculos intre Ruginoasa si Ciurea, cele doua echipe oferind un adevarat spectacol fotbalistic. Ilie Talpan a fost eroul oaspetilor, acesta reusind sa marcheze doua din reusitele echipei sale, celalalt gol fiind opera lui Dan Caliniuc.

Mentionez ca semifinalele si finala Cupei Romaniei – faza judeteana se vor disputa pe stadionul sintetic “Prof. Mircea Andrioaei” din Tomesti, unde ne putem astepta la un public numeros, cel putin la partida celor de la Holboca, comuna ce se afla la doar 2 km de acest stadion!

About Sakin