Liga 4 Iasi:Helios Tomesti – Podgoria Cotnari 5-3 (2-1)!

Helios a inceput partida in urmatoarea formula: Cozianu – Patrascu, Raileanu, Tibulca, Ancuta – Balan, Dumitru, Cumpana – Raianu, Gavril, Vizitiu.

Cu Hanceriuc conducand la centru aceasta partida, gazdele initiaza inca de la inceput atacuri catre poarta adversa si in minutul 2 Gavril suteaza de la 18 metri insa putin pe langa.
Minutul 3: Raianu centreaza la Balan care trimite in poarta ,insa golul este anulat pe motiv de ofsaide.
Minutul 4: corner pentru Tomesti executat in 6 metri dar Balan suteaza din cadere peste!
Minutul 5: Raianu scapa pe partea dreapta dar mingea sutata de la 16 metri trece iarasi pe langa!
Minutul 9: Un nou corner pentru Tomesti, dar Raileanu trimite din 8 metri tot pe langa poarta!
Minutul 14: Patrascu pierde o minge la 30 de metri de proprie poarta, balonul ajunge la nr 17 de la oaspeti, gazdele se opresc cerand pozitie de ofsaide insa fanionul ramane jos si varful cotnarean inscrie pentru 0-1!
Minutul 16: Vizitiu suteaza de la 18 metri pe langa!
Minutul 19: Balan suteaza de la 10 metri dar portarul advers respinge!
Minutul 20: Centrare Raianu dar Dumitru trimite cu capul pe langa!
Minutul 25: Vizante isi incearca din nou sutul dar trimite asa cum ne-am obisnuit… pe langa!
Minutul 27: Helios construieste cu calm de pe linia de fund, Ancuta trimite in banda la Balan care dupa o incursiune in viteza il angajeaza in careu pe Gavril care preia printre doi adversari si din careul de 6 metri finalizeaza la coltul lung pentru 1-1!
Minutul 28: Cartonas galben pentru faulturi repetate la nr 8 de la oaspeti!
Minutul 32: Sut de la 20 de metri Raianu dar nici de data aceasta nu nimereste cadrul portii!
Minutul 34: Raianu centreaza, portarul oaspetilor iese gresit pe sub minge fiind blocat apoi de proprii jucatori, iar Dumitru trimite cu capul in poarta goala pentru 2-1!
Minutul 42: Balan centreaza , dar Raileanu urcat de pe linia de fund deviaza pe langa!
Minutul 44: Dupa un corner al gazdelor mingea ajunge din nou pe capul lui Dumitru care rateaza monumental din 2 metri trimitand cu capul peste!
Minutul 46: Schimbare la gazde intra Varlan(Buba) in locul lui Raianu.
Minutul 47: Mingea ajunge la Balan care din 8 metri suteaza din vole’ peste poarta!
Minutul 50: Joly jokerul gazdelor Gavril il deschide pe dreapta pe Cumpana care intra in careu si din 10 metri suteaza violent in transversala, mingea ajunge la Dumitru care trimite prea usor si permite portarului sa respinga!
Minutul 52: Atac sustinut al tomestenilor, mingea ajunge pe 16 metri la Varlan care trimite in bara din dreapta portarului, Dumitru intercepteaza si trimite in aceeasi bara, balonul ajunge la Gavril care ia la tinta aceeasi bara!
Minutul 54: Intra la gazde Simion in locul lui Vizitiu;
Minutul 55: Din acest moment oaspetii ies mai mult la joc si sutul de la 30 de metri al nr 16 trece pe langa poarta gazdelor!
Minutul 56: Tot oaspetii sunt cei care trimit periculos de la 25 de metri insa balonul ocoleste cadrul portii!
Minutul 58: Gazdele ne-au obisnuit cu tintirea barelor, asa ca dupa ce a driblat scurt, Gavril trimite in bara din stanga, Balan urmareste dar sutul sau este respins de portar in… cealalta bara, Gavril fiind pe faza si reusind sa inscrie in sfarsit pentru 3-1!
Minutul 64: Nr 18 de la oaspeti suteaza la coltul scurt dar Cozianu respinge in corner!
Minutul 65: Mingea ajunge pe dreapta atacului celor de la Cotnari, urmeaza o centrare la intalnire si nr 17 inscrie din 6 metri pentru 3-2! pedepsind astfel ratarile tomestenilor de pana in acel moment!
Minutul 66: Doua schimbari la gazde, intra Florescu in locul lui Balan si Rapanu in locul lui Cumpana;
Minutul 68: Portarul podgorean degajeaza din 6 metri direct pe fruntea lui Florescu care trimite la Gavril care dribleaza trei adversari si trimite calm la coltul lung pentru 4-2!
Minutul 69: Lovitura libera de la 28 de metri pentru oaspeti si nr 17 trimite pe langa zid in bara din stanga dupa care mingea intra in poarta pentru 4-3!
Minutul 75: Gavril este angajat de Varlan in careu dar acesta singur cu portarul suteaza peste!
Minutul 80:Gavril pleaca in viteza la 30 de metri de poarta adversa, dribleaza tot ce ii iese in cale, culca portarul, trece si de el, trei aparatori de la oaspeti se repliaza pe linia portii, Gavril paseaza inapoi la Varlan care din 6-7 metri suteaza in adversar!
Minutul 82: Acelasi scenariu cu Gavril insirand adversarii pe drum dar singur cu portarul suteaza in… bara!
Minutul 83: Gavril il lanseaza pe Florescu, acesta se descotoroseste usor de marcaj si trimite pe langa portarul iesit in intampinare, dar si pe lana poarta!
Minutul 86: Patrascu suteaza violent de la 25 de metri insa putin pe langa!
Minutul 91: Patrascu arunca de la margine pana la Varlan care scapa singur si trimite lejer pe langa portarul iesit la sacrificiu pentru 5-3!
Minutul 93: Patrascu il pune din nou pe Florescu in situatie de a marca, acesta lobeaza peste portar insa mingea se scurge pe langa poarta!
Minutul 94: Fluier final pentru scorul de 5-3!

Un meci in care trebuie felicitate ambele combatante care s-au deschis si au practicat un joc extrem de placut ochiului spectator, dar cu o succesiune a golurilor care nu a lasat nici o clipa sa se prevada rezultatul final, iar la modul cum au ratat astazi gazdele, personal imi e greu sa cred ca au marcat totusi de 5 ori, uneori parand ca oricum s-ar suta, mingea va lovi bara si nu va vrea sa intre in poarta! Au fost cel putin 7 bare in repriza a doua toate in contul gazdelor, intr-o singura faza aceasta fiind lovita in trei randuri!

Una peste alta Helios mai aduna 3 puncte si leaga pentru prima data in acest campionat doua victorii consecutive, incercand sa urce cat mai sus in clasament, urmatoarea etapa fiind programata in fieful revelatiei de pana in acest moment Venus Butea!

About Helios.Tomesti