Liga 5 Iasi – Seria 3: Avancronica etapei a 9-a! Ochii la Muncel!

Duminica – 6 octombrie se vor disputa cele 7 meciuri din Liga 5 Iasi – Seria 3 (zona Pascani), o etapa in care Siretul Stolniceni-Prajescu si Vointa Motca nu vor avea meciuri si vor putea sa reflecte asupra greselilor facute in ultima etapa.

VIITORUL MUNCEL – MOLDOVA CRISTESTI, Stadion Comunal Muncelul de Sus (com. Mogosesti-Siret) – duminica, ora 12:00

Derby-ul acestei etape este cu siguranta acest meci, in care liderul – Moldova Cristesti va incerca sa-si pastreze invincibilitatea din acest sezon in deplasarea de la Viitorul Muncel, echipa ce pierde foarte rar puncte pe teren propriu. Va fi un meci cu adevarat interesant, in care gazdele au prima sansa daca nu vor incerca iarasi sa bage vreun jucator pe ‘fals’, asa cum au facut in meciul cu Vointa Motca (3-2), pe care l-au pierdut la masa verde.

VIITORUL HARMANESTI – LOCOMOTIVA PASCANI, Stadion Comunal Harmanesti – duminica, ora 11:00

Harmanestiul este singura echipa din aceasta serie ce are victorii pe linie si se pare ca duminica isi vor imbunatati numarul de victorii, pentru ca vor intalni un adversar oarecum modest in acest debut de sezon, Locomotiva Pascani avand doar doua victorii in 7 etape, dintre care una este obtinuta la masa verde!

CSM II PASCANI – LUNCA PASCANI, Stadion Siretul Pascani – duminica, ora 11:00

Echipa veterenilor pascaneni va primi vizita celor de la FC Lincas Lunca Pascani, o echipa puternica in acest esalon si care are sperante la o clasare pe podium. In mod normal, cei de la Lunca ar trebui sa castige acest meci, insa daca ne uitam ca in deplasare au doar 1 punct adunat, atunci ne putem astepta la orice rezultat in acest meci.

AVANTUL TODIRESTI – RECOLTA CONTESTI, Stadion Comunal Todiresti – duminica, ora 11:00

Contestiul ramane singura echipa fara nici un punct in aceasta serie, iar intr-o deplasare la Todiresti este greu de crezut ca vor sparge gheata. Totusi, Todirestiul este intr-un proces de intinerire a lotului, lucru ce s-a vazut in ultimele rezultate, iar cu determinare, Contestiul poate obtine un rezultat bun in acest meci.

SPICUL HELESTENI – UNIREA AL. I. CUZA, Stadion Comunal Helesteni – duminica, ora 11:00

Duel intre vecini la Helesteni, acolo unde se vor intalni doua echipe apropiate ca valoare si care vor incerca sa castige pentru a-si multumi consatenii. Dupa un start ezitant, cei de la Cuza s-au pus pe picioare si au produs o mare surpriza, reusind sa-i invinga pe cei de la Stolniceni. Si Helesteniul a avut un debut de sezon nefast, insa si-au revenit in ultimele etape si au urcat pana pe 7 in clasament.

NOUA GENERATIE TOPILE – ACTIV VALEA SEACA, Stadion Comunal Topile (com. Valea Seaca) – duminica, ora 11:00

Derby satesc la Topile, acolo unde se vor duela doua echipe din aceeasi comuna. In trecut, acest meci s-a bucurat de prezenta unor jucatori de Liga 1, Alexandru Cretu (CSMS Iasi) evoluand pe fals pentru Valea Seaca in urma cu ceva timp. Este un meci al orgoliilor locale, intre doua echipe apropiate ca valoare si care asteapta cu nerabdare aceste meciuri intre satele componente.

BIRUINTA MIROSLOVESTI – AVANTUL TATARUSI, Stadion Comunal Miroslovesti – duminica, ora 11:00

Meci interesant intre doua echipe de valori aproximativ egale, Tatarusiul fiind abia la a doua deplasare in acest sezon, in timp ce Miroslovestiul se afla la 5 infrangeri consecutive, dupa ce castigase primele doua etape!

About Sakin