Liga 5 Iasi – Seria 3: Rezultatele etapei a XII-a! Perfect pentru Cristesti!

Liga 5 Iasi – Seria 3 (zona Pascani) si-a disputat duminica – 27 octombrie cele 7 partide programate in etapa a XII-a, o etapa ce a inregistrat 3 rezultate de egalitate si 4 victorii ale echipelor gazda, oaspetii nereusind nici un succes.

MOLDOVA CRISTESTI – SPICUL HELESTENI 5-1 (3-0)

O etapa perfecta pentru Cristesti in lupta lor pentru revenirea in Liga 4 Iasi dupa o pauza de multi ani. Au trecut fara prea mari probleme de cei de la Spicul Helesteni, insa daca victoria lor era una asteptata, nu acelasi lucru il putem spune si despre faptul ca 5 din primele 6 clasate nu au reusit sa castige meciurile lor!

NOUA GENERATIE TOPILE – FC LUNCA PASCANI 2-2

Derby local intre doua sate vecine, insa care apartin de unitati administrative diferite. Oaspetii revenisera in cartile promovarii dupa ce reusisera 4 victorii consecutive, in timp ce Topile aveau si ei o serie de 9 puncte castigate consecutiv. Un egal ce nu ajuta niciuna din cele doua echipe, insa Lunca se poate considera multumita pentru ca un punct castigat in deplasare, este mai mult decat nimic.

AVANTUL TATARUSI – VIITORUL HARMANESTI 3-3 (2-2)

Surpriza etapei vine de la Tatarusi, acolo unde echipa gazda a reusit sa tina piept liderului din aceasta serie, ba chiar au fost aproape de o victorie dupa ce au preluat conducerea cu 3-2 in repriza secunda, iar Harmanestiul a reusit sa egaleze in jurul minutului 80. Tinand cont de acest lucru, oaspetii se pot considera multumiti si cu acest punct, chiar daca au venit cu gandul sa castige. Nu s-a depus nici o contestatie, deci rezultatul va ramane cel din teren, chiar daca unii acuza ambele echipe ca folosesc jucatori pe fals.

VOINTA MOTCA – RECOLTA CONTESTI 0-0

Poate cea mai mare surpriza a acestei etape s-a inregistrat la Motca, acolo unde gazdele nu concepeau sa nu castige in fata lanternei rosii – Recolta Contesti. Oaspetii s-au aparat eroic si au reusit sa reziste timp de 90 de minute, obtinand astfel primul punct in deplasare din acest sezon.

UNIREA AL. I. CUZA – CSM II PASCANI 3-2

Replica buna data de veteranii de la CSM II, Cuza avand serios de tras pentru a reusi o victorie in aceasta partida. Aceasta infrangere, coraborata cu egalul obtinut de Contesti aduce o schimbare in ceea ce priveste lanterna rosie a seriei, cei de la CSM II ajungand in aceasta situatie.

BIRUINTA MIROSLOVESTI – VIITORUL MUNCEL 3-1

Chiar daca aveau situatii diferite in clasament, Miroslovestiul s-a mobilizat exemplar pentru derby-ul cu vecinii de la Mogosesti-Siret, reusind sa se impuna destul de clar in aceasta partida.

ACTIV VALEA SEACA – SIRETUL STOLNICENI-PRAJESCU 2-0

Dupa un start frumos de sezon, revelatia acestui sezon s-a stins si deja se afla la al cincilea meci consecutiv fara victorie, obtinand doar 1 punct in ultimele 5 etape. Valea Seaca si-a respectat statutul de favorita pe teren propriu si s-a impus cu un sec 2-0.

KOSAROM II PASCANI si AVANTUL TODIRESTI nu au avut adversari in aceasta etapa.

About Sakin