AJF Iasi: Weekendul asta sunteti pe barba voastra! Sa mai continui?

Se pare ca vremea in care duminica de duminica voi merge la un meci organizat de AJF Iasi, se apropie de sfarsit. O sa incep sa mai raresc duminicile pierdute la meciuri sau cel putin asa se pare ca voi fi fortat de unele lucruri deranjante. Dupa o pauza de vreo 3 luni, fotbalul judetean iesean a revenit in prim-plan si in ‘parteneriat’ cu AJF Iasi, am fost delegat de acestia ca observator la meciul Viitorul Ciortesti – Stiinta II Miroslava, insa spre uimirea mea, am aflat abia la meci ca am fost sters de pe lista, desi vorbisem sambata la telefon cu unul din responsabilii cu delegarile.

Am aflat ca nu mai sunt delegat duminica, cand am ajuns la meci si acolo era deja prezent noul observator si brigada de arbitrii. Cum site-ul AJF nu a fost actualizat, nu am stiut de schimbarea survenita, iar cand am revenit cu telefon la aceeasi persoana cu care vorbisem sambata, acesta si-a amintit ca fusesem sters de presedintele Comisiei de Arbitri, pentru ca nu m-am prezentat la un examen al observatorilor, examen despre habar n-am avut ca are loc, pentru ca NU AM FOST ANUNTAT, desi toata saptamana avusesem discutii telefonice cu AJF-ul, legate de informatii despre inceputul de sezon si de modificarile aparute in programul Ligii 5. Sunt dezamagit de situatia creata si de aceasta data NU AM AVUT NICI O PARTE DE VINA! Refuz sa cred ca am fost lucrat de cineva din cadrul AJF, pentru ca nu as vedea rostului unui astfel de conflict, insa nu e prima oara cand mi se intampla o faza asemanatoare.ย 

Pentru ca in acest weekend am programat un City Break la Roma, nu voi mai scrie nimic legat de etapa de duminica sau de vreun eveniment sportiv. Dupa ce ma intorc, o sa ma gandesc serios daca voi mai continua cu aceasta idee, de a merge la cel putin un meci pe etapa. Asadar, doua intrebari pentru voi: Sa mai continui sau sa o las balta? Aveti vreo sugestie?

Tags:

About Sakin